Mihai Stoica, atac direct după victoria Clujului cu Universitatea Craiova: „Un alt meci în care CFR nu are emoții”. Acuzații la adresa arbitrajului

Mihai Stoica, atac direct după victoria Clujului cu Universitatea Craiova: „Un alt meci în care CFR nu are emoții”. Acuzații la adresa arbitrajului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Stoica a reacționat imediat după victoria CFR-lui la Universitatea Craiova, 3-1. Ardelenii au pus patru puncte peste FCSB, iar presiunea este enormă pentru echipa lui Gigi Becali. Managerul FCSB atacă direct arbitrajul, dar sugerează că oltenii nu s-au omorât cu firea.

CFR Cluj câștigă cu 3-1 cu Universitatea Craiova, într-un meci care a contat pentru etapa a 8-a din play-off. Adi Păun a reușit dubla, dar golul serii a fost marcat de Ștefan Baiaram.

FCSB are meci la Sepsi Sfântu Gheorghe, ca apoi să joace cu Universitatea Craiova și cu CFR Cluj, în ultiam etapă.

Mihai Stoica, atac direct după victoria Clujului cu Universitatea Craiova: „Un alt meci în care CFR nu are emoții pentru că…”

Mihai Stoica nu s-a abținut și a atacat arbitrajul, dar și jocul gazdelor, care nu s-ar fi omorât cu firea, potrivit managerului FCSB:

„Un alt meci în care CFR n-are emoții pentru că domnul asistent Artene Ovidiu Mihai (azi) nu lasă pe nimeni de la Craiova să scape singur cu nea Sandomierski.

În rest, totul OK. Niciun portar cu țeasta spartă, niciun mijlocaș cu șuvoi de sânge din nări”, a scris Mihai Stoica pe pagina de facebook.


Mihai Stoica nu este la prima reacție de acest gen după meciurile celor două rivale la titlu, FCSB și CFR Cluj. Oficialul l-a ironizat pe Raul Rusescu, despre care a spus că va merge la Cluj, după ce Academica nu s-ar fi omorât cu firea în meciul cu echipa lui Edi Iordănescu.

ECHIPELE DE START:

CS U CRAIOVA: Pigliacelli – Căpățînă, M. Constantin, Acka, Vătăjelu – Mateiu, Nistor – Cîmpanu, Cicâldău, Baiaram – A. Ivan

REZERVE: L. Popescu, Mitran, Bălașa, Bic, Screciu, Camara, Ofosu, Tudorie, Fedele
ANTRENOR: Marinos Ouzounidis

 

CFR CLUJ: Sandomierski – Susic, Vinicius, Burcă, Camora – Sigurjonsson, Bordeianu, Gîdea – C. Deac, Debeljuh, V. Costache

REZERVE: Bălgrădean, Cr. Manea, Latovlevici, Ben Youssef, O. Hoban, Itu, Pereira, A. Păun, Rondon
ANTRENOR: Edward Iordănescu

STADION: „Ion Oblemenco”
ARBITRU: Istvan Kovacs / A1: Vasile Marinescu; A2: Ovidiu Artene

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem
UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×